În vremurile noastre, când termeni precum "inflație" și "taxe" au devenit la fel de familiar și de neplăcut ca apelurile de la centrul de telemarketing, mă trezesc adesea visând cu ochii deschiși la o utopie financiară. O utopie în care portofelul nu se simte ca o gaură neagră gata să-mi absoarbă salariul înainte ca măcar să-l simt, iar bucuria de a primi o plată nu este imediat umbrită de gândul "oare cât mai rămâne după ce statul își ia partea leului?". Aș vrea să cred că există o cale mai bună, o cale în care statul să nu-și mai arunce privirile flămânde spre munca noastră cinstită, scoasă cu sudoarea frunții și cafea multă.
Căci, să fim sinceri, deja muncim de parcă am fi supereroi, jonglând cu termene limită, șefi exigenți și facturi care se adună mai repede decât like-urile la o poză cu pisici pe internet. Și apoi vine și statul, cu mâna întinsă, cerând și mai mult. Dar ce-ar fi dacă, doar așa, ca o idee năstrușnică, am căuta banii în alte buzunare? Nu în ale noastre, desigur, căci acolo s-a cam făcut vânt. Poate undeva, într-un colț uitat al universului fiscal, există taxe care nu ne fac să ne smulgem părul din cap, care nu ne transformă în contabili de ocazie și care, culmea ironiei, ar putea chiar să aducă un zâmbet pe buze... sau măcar să nu ne provoace un spasm facial. Visul meu este să descoperim acel elixir fiscal care să permită poporului să respire liber, să mai pună și un ban deoparte pentru o vacanță, nu doar pentru factura la energie. Căci, sincer, nu mai suportăm să fim vaca de muls a sistemului, gata oricând să oferim lapte, brânză, iaurt și, la nevoie, chiar și o poezie despre sacrificiul fiscal. Haideți să fim creativi, dragi politicieni! Există un întreg univers de posibilități dincolo de salariul nostru! Sau cel puțin, sper din toată inima că există
Comments
Post a Comment